Mai râdem, mai glumim, dar azi vă solicit atenția asupra unui subiect extrem de serios: mitul că fondurile europene contribuie la dezvoltarea României. Articolul de față nu este tocmai o analiză macroeconomică serioasă, din lipsă de timp și de informații complete, însă am convingerea că chiar și așa, “pe scurtătură”, cititorul atent și cu discernământ va înțelege gravitatea situației.

În cei 10 ani de când România este membră UE au intrat în țară, net, 27 mld. euro. O sumă colosală, după orice standard. O sumă din care s-ar fi putut construi, la un standard de cost mediu de 5 mil euro/km așa cum stabilea guvernul Boc, fix 5400 de km de autostradă. Adică am fi realizat nu doar absolut tot ce promitea Dan Șova…

ci de două ori mai mult. Și tot ne-ar mai fi rămas mărunțiș pentru încă vreo 1000 de km de drumuri expres, adică genul de șosea cum este acum între Ploiești și Comarnic. Harta autostrăzilor României ar fi arătat, cu voia dvs., așa:

Adică am fi avut și autostradă personală pentru rezervația prințului Charles de la Viscri (ceea ce nu știu dacă i-ar fi plăcut neapărat), și autostradă prin pustietățile ținutului secuiesc, și una de la Cluj la metropola din nordul țării – Botoșani, și multe altele pe care le-aș fi putut adăuga cu rozaliu, dar îmi este teamă că deja vă dor ochii. Oameni buni, 5400 km înseamnă un drum de aici până în China, cam asta este ideea.

Bun. Nu avem nimic din toate acestea, dar hai să nu ne batem iarăși capul de ce. Mai bine să luăm lucrurile din altă perspectivă.

Din 2007 până în prezent, fondurile astea europene de 27 mld. euro reprezintă, ca medie anuală, aproape 2% din PIB-ul României – care, cumulat, mi-a dat mie că este vreo 1,4 trilioane euro. Cine are chef poate să facă calculele, eu am folosit datele FMI privind PIB, în dolari, și cursul mediu dolar/euro pentru fiecare an. Deci, România a primit în fiecare an cam 2% din PIB de la UE. Un pic mai puțin mi-a dat mie, 1,9%, dar am zis să rotunjesc.

Știți cât a fost creșterea economică anuală medie înregistrată în ultimul deceniu? Vă zic eu, direct de la Eurostat: 2,5%. Deci, în 2007-2016, PIB-ul României a crescut anual cu 2,5%, în condițiile în care țara a primit simultan de la UE 2% din PIB an de an. Acum, la așa potrivire de cifre, simplificând lucrurile, putem analiza două ipoteze:

fie creșterea economică s-a datorat decisiv subvențiilor europene și, prin urmare, în absența acestora am fi fost fiii ploii; fie fondurile europene au avut impact zero asupra creșterii economice.
Eu zic că a doua variantă este corectă. Pe ce mă bazez? Well… în absența unor studii mai serioase care să arate inutilitatea monstruoasă a fondurilor europene (logic, nimeni nu finanțează așa ceva…), mă bazez pe câteva observații de bun simț.

În primul rând, creșterea asta economică de 2,5% este o creștere mizerabilă, la jumătate față de media înregistrată țările emergente. Putem presupune că este o creștere oarecum inerțială, care provine din resorturile brumei de capitalism autentic existent în România. Am fi avut-o oricum, și fără fonduri europene.

În al doilea rând, știți cât a fost creșterea economică anuală medie de până la momentul aderării la UE? Adică în perioada 1990-2006? A fost 1,2% (pe baza cifrelor de aici). Deci, în perioada de după Revoluție, care include anii de colaps ai economiei planificate central, haosul și populismul post-revoluționar, lipsa reformelor etc. PIB a crescut cu 1,2% anual. Atenție, perioada 1990-2006 cuprinde două momente de criză (imediat după ’89 și 1997-1999)! Spre comparație, perioada 2007-2016 cuprinde două boom-uri și o singură criză (2009-2010), deci mi se pare că cifra de 2,5% creștere economică înregistrată în acest interval este mai degrabă superioară trendului istoric pe termen lung, strict din motive ce țin de alegerea perioadei. Ce vreau să spun, în fond, este că diferența dintre prima și a doua perioadă, sub aspectul creșterii PIB, nu este cine-știe ce. Dacă România a avut creștere de 1,2% într-o perioadă foarte tulbure a istoriei, creșterea de 2,5% de după 2007 pare de bun-simț. Adică inerțială, cum ziceam.

În al treilea rând, după 2007 România a atras investiții străine egale cu cele atrase până la momentul aderării la UE. Adică vreo 30 mld. euro – coincidență! – exact câte subvenții europene am primit de la UE. Nu este logic să presupunem că creșterea investițiilor străine, care și-au sporit considerabil ritmul, și-a pus amprenta asupra ritmului de creștere economică, pe care l-au săltat de la 1,2% la 2,5%? Ba da, este foarte logic. Să mai menționăm că la capitolul investiții străine nu am inclus banii transferați în țară de “căpșunari”, care depășesc investițiile directe.

În al patrulea rând, dacă banii europeni ar fi avut vreun impact, acest impact ar fi trebuit observat undeva. Unde propuneți să ne uităm ca să-l descoperim? La numărul șomerilor? Doar banii europeni poartă o pronunțată amprentă… “socială”. Cu regret vă informez că România are în prezent cam același număr de șomeri pe care îi avea și în 2007, adică vreo 600 000 de persoane. În condițiile în care din țară au emigrat 2,5-3 milioane de oameni, nu vi se pare că efectul fondurilor europene este sublim dar lipsește cu desăvârșire?

Deci unde vreau să bat? Păi vreau să spun că subvențiile europene au avut efect zero asupra creșterii economice pe termen lung. Singurul lor scop a fost să umfle bugetul de stat, de unde s-au împărțit mai departe pomeni electorale. Bine, partea leului și-au luat-o mai întâi baronii fondurilor europene, nobilimea de câteva zeci de mii de oameni cu mapa care umblă prin țară și “fac proiecte”, proiecte a căror viabilitate economică nu a fost niciodată măsurată. Și-au mai tras de aici niște bani “băieții deștepti”, prin ajutoare de stat și achiziții publice, dar nu o să vă mai rețin cu detalii fiindcă sunt convins că știți deja magnitudinea astronomică a hoției și a risipei. Pe scurt, fondurile europene nu au făcut decât să întrețină o breaslă birocratică servilă, să întârzie și să împiedice reformele structurale (ați mai auzit de vreo privatizare? sau de reforma sistemului de pensii?), acționând ca o povară pe umerii României – deci frânând, nu accelerând, creșterea economică.

La mai mare.

Domnul Ionescu se uita miercuri la stiri. Cumnatul premierului Romaniei, chemat la DNA suspectat fiind de coruptie. Sebastian Ghita, apropiat al premierului, chemat la DNA in calitate de suspect. Elena Udrea, apropiata a fostului Presedinte, retinuta de Politie pentru coruptie. Domnul Ionescu isi cheama sotia, ii arata stirile de la tv si rad impreuna amandoi. “Bine le-au facut, asa meritau, ca prea s-au imbuibat!Daca Statul e prost si se lasa furat…”, zic amandoi la unison. Nici domnul si nici doamna Ionescu nu stiu insa ca exista o legatura stransa intre salariile lor de mizerie si spagile de milioane de euro schimbate cu sacosa intre cei corupti. Nu s-au gandit o clipa ca nu Statul e furat, ci coruptii jefuiesc chiar pe ei, pe domnul si pe doamna Ionescu.

Foarte multe dintre faptele anchetate de DNA vin pe filiera trucarii achizitiilor publice. Un studiu al OLAF pe aceasta tema arata nu numai Romania e vulnerabila la acest capitol, ci mai toate tarile din zona.
Circa 2406 miliarde € – sau aproximativ 20% din PIB-ul UE – au fost cheltuite de guverne pentru lucrari publice, bunuri si servicii. Cu toate acestea, anunturi publicate in Jurnalul Oficial si in baza de date TED privind achizitii publice erau in valoare de numai 447 miliarde € (19% din totalul acestor cheltuieli).

Cei de la Olaf au estimat pentru prim oara costurile coruptiei care afecteaza achizitiile publice in Uniunea Europeana. Potentialul metodologiei a fost testat in 8 state membre (Franta, Ungaria, Italia, Lituania, Olanda, Polonia, Romania si Spania) in 5 sectoare ale economiei. Sa revenim la domnul si la doamna Ionescu.

Luam cazul A, de manual. O firma care vrea sa castige contracte cu Statul. Da spaga 20% din contract. 10% ca sa-l obtina si alti 10% ca sa i se dea drumul la plati. Daca contractul e de 10 milioane de euro, spaga e de doua milioane. Banii astia trebuie cumva recuperati, dar nu e o problema. Faci niste contracte cu rromii din Sintesti sau cu boschetarii (le dai si lor 100 de lei ca sa iti dea datele personale) si te scoti! Dupa o jumatate de an, firma umfla contractul cu inca 50 milioane de euro. Reprezentantii Statului semneaza bucurosi anexa la contract. Numai ca banii vin de la buget, iar incasarile la acelasi buget sunt anemice.

Intrucat contractul e contract, el musai e de onorat. De unde bani? Marim cu un punct procentual TVA, bagam o taxa pe stalp, gasim noi ceva. Firmele private, la randul lor, ca sa se mentina in piata, transfera costul impus de Stat in preturi. Brusc, domnul Ionescu observa ca sacul de ciment pe care voia sa-l cumpere ca sa-si intareasca fundatia gardului 11,5 lei, ci 15 lei. Firma producatoare de ciment da vina pe Stat, Statul da vina pe incasari, pe tintele convenite cu FMI, dar pana la urma tot dl Ionescu scoate banul ca sa-si faca gardul.

Cazul B. Cazul legilor cu dedicatie. Digi24 a scris aici despre cateva exemple de legi cu dedicatie care ma scutesc de a mai adauga exemple. Amintesc in treacat doar de Ordonanta Guvernului privind infiintarea si functionarea ASF, care l-a dus pe Rusanu la puscarie. Daca Ordonanta ramanea in forma in care a fost data, supraveghetorii mai inchideau un ochi la mizeriile ASTRA sau Carpatica Asig, care pentru a se salva de la faliment, dadeau spagi si apoi urcau preturile, ca sa mai acopere din pierderile colosale. In final, domnul Ionescu s-ar fi trezit cu prima de asigurare marita, fara sa stie macar de ce.

Cazul C. Interventii de a angaja pe pile. Fie ca sunt pile politice, fie ca sunt private, acest gen de coruptie genereaza nu doar pierderi financiare directe, ci in anumite cazuri chiar atentate la sanatatea publica. Va amintiti scandalul carnii stricate? Cativa proprietari de abatoare dadeau spagi la sefii unor DSVSA-uri judetene (numiti politic) pentru a li se trece cu vederea faptul ca vindeau carne expirata. Dincolo de spaga in sine, aici apar si costuri indirecte, cu spitalizarea celor care au consumat carne expirata.

Sau, la fel sunt unele numiri ale reprezentantilor Statului in diverse CA-uri. Oameni fara nicio pregatire in domeniu, a carei simpla treaba e sa isi ia salariile uriase si bonusurile, incercand sa nu faca nimic. Sa ramana neperformanti, dar cat mai discret cu putinta. .Mai tineti minte cazul sefului CJ Mehedinti. DNA a precizat ca el si cu seful Politiei au intervenit pentru a influenta “numiri si mentineri in functii de conducere la unele institutii publice sau numiri ale unor apropiati in functii de conducere”. Acestia ar fi intervenit si pentru aprobarea scoaterii din domeniul public si concesionarea catre apropiati la un pret “convenabil”, de suprafete de teren intravilan situate in centrul municipiului Orsova, in conditiile in care erau inscrise in cartea funciara a localitatii Orsova ca apartinand domeniului public al statului roman si astfel nu puteau fi trecute in domeniul privat si nici concesionate, a mai aratat DNA. Toate acestea sunt costuri viitoare pentru domnul Ionescu, sa fim bine intelesi.

Vin apoi cazurile de mica coruptie.

Inspectorul care vine sa iti controleze firma si care iti gaseste el ceva, daca nu esti suficient de “atent”. Este asa numita coruptie “mica”. De la politistul de la rutiera la inspectorul de la Mediu, Fisc sau alta agentie guvernamentala (care s-a trezit cu salariul taiat de Boc si care are de tinut copilul la facultate, basca ratele la banca samd), toti ar vrea ceva. Firmele de la care luasera pana acum au dat faliment sau au iesit din piata, drept pentru care se re-orienteaza si ei. La fel de mica e si coruptia din spitale, din diferitele birouri ale functionarilor de stat sau chiar din banci

Privatizarile, dar aici s-a cam incheiat pentru ca nu prea mai ai ce privatiza. Coruptia prin micsorarea veniturilor, adica. Vinzi o mare firma de stat iar in contract te multumesti cu incasari mult mai mici decat ai putea obtine in mod normal. Vanzatorul isi ia partea lui si e multumit. Statul incaseaza bani mai putini, dar cui naibii ii mai pasa? Exemple de privatizari nereusite se pot da cu duiumul, nici nu stiu la care sa ma opresc. Vezi cazurile ALRO, Rodipet, SNTR.

In fine, acestea sunt doar cateva situatii ipotetice care impreuna fac ca cel putin 24% din impozitele pe care le platesti statului sa mearga direct si fara oprire in buzunarele celor corupti. Un leu din patru, cam atat e “taxa” coruptiei in Romania. P.S. Nu mai vorbesc despre o alta forma de coruptie: trecerea falimentului unor firme in contul statului. Si asta iti ia bani din buzunar, fara sa simti. Bancorex, FNI, si toate celelalte banci care s-au prabusit in Romania si care au “costat” cateva zeci de miliarde de dolari.

Pentru calculul “facturii” coruptiei, exista o aparatura matematica stufoasa, insa nimeni nu poate calcula riguros costul coruptiei. Poti in cel mai fericit caz, aproxima si compara. S-a demonstrat de pilda ca o parte din inflatia de datoreaza coruptiei.

Studiul Olaf de care vormeam mai sus defineste coruptia ca abuzul de putere pentru un castig privat. Din moment ce coruptia si intelegerile subterane apar frecvent in tandem si in cele din urma au acelasi efect – un contract de achizitii publice se atribuie pe baza de concurenta neloiala – atat coruptia, cat si intelegerile subterane sunt luate in considerare in acest studiu. Coruptia genereaza pagube in bugetul public. in acest studiu sunt avute in vedere doar costurile materiale directe ale coruptie: consecintele financiare imediate pentru bugetele nationale (inclusiv bugetele regionale si locale) si pentru bugetul UE, atunci cand sunt implicate si fonduri UE.

Pagubele din bugetul public care au fost investigate reprezinta estimarea valorii financiare a pierderilor prin coruptie cauzate de lipsa de eficacitate (adica un proiect nu isi atinge (in totalitate) obiectivele) sau de ineficienta (adica rezultatele unui proiect nu corespund investitiilor in proiectul respectiv, e.g. costurile proiectului sunt mai mari decat pretul pietei sau rezultatele sunt de calitate inferioara).

In termeni relativi, cele mai mari pierderi directe din bani publici sunt in cazul proiectelor de formare profesionala (44% din volumul bugetului a fost pierdut in proiecte afectate de coruptie), urmate de toate celelalte sectoare (29% in construcţii urbane / utilitare, 20% in drumuri si cai ferate, 16 % in apa si deseuri si 5% in cercetare si dezvoltare). Probabilitatea coruptiei Metodologia permite estimarea probabilitatii coruptiei pentru grupuri de produse. Studiul concluzioneaza ca grupurile de produse cu cea mai mare probabilitate de coruptie sunt serviciile in domeniul formarii personalului (23-28%) si constructia statiilor de tratare a apelor reziduale (22-27%). Probabilitatea coruptiei este estimata a fi mai scazuta pentru achizitia materialelor de constructii feroviare (15-19%), precum si pentru lucrari de constructii de autostrazi (11-14%), pentru achizitia de materiale de radioterapie, mecanoterapie, electroterapie si fizioterapie (11-14%) si lucrari de constructii de pista (aeroport) (11-13%).

Metodologia permite estimarea costurilor directe ale coruptiei in cele 5 sectoare. Pe ansamblu, costurile totale directe ale coruptiei in achizitiile publice pentru cele cinci sectoare studiate in 8 state membre sunt estimate intre 1,4 si 2,2 miliarde €.

Alte tipuri de coruptie

Pe parcursul realizarii studiului au fost intalnite 4 tipuri principale de practici corupte in 96 de cazuri de coruptie: • Fraudarea licitatiei: contractul este “promis” unui contractor, cu sau fara acordul functionarului public care face oferta. Fraudarea licitatiei se face prin suprimarea licitatiei, oferte suplimentare, rotatia licitaţiei si subcontractare. • Comisioane ilicite: functionarul public cere sau este receptiv la mita, care va fi luata in considerare pe parcursul licitatiei, inclusiv in procedurile administrative. • Conflict de interese: functionarul public are interese personale in cadrul companiei castigatoare. • Altele- management defectuos intenţionat/ignoranta: functionarul public nu a efectuat corect verificarile sau nu a urmat procedurile necesare si/sau tolereaza/ignora in mod evident managementul defectuos intenţionat al unui contractor

Per total, studiul estimeaza ca fraudarea licitatiei se practica in aproape jumatate (48%) din practici şi este cea mai prezenta in proiectele din Apa – Deseuri si Cercetare – Dezvoltare. Fraudarea licitatiei apare cel mai des in Ungaria, Polonia, Lituania si Italia. Comisioanele ilicite apar in aproximativ 1 caz din 3. Aceasta practica apare ca fiind raspandita in mod egal in toate sectoarele. Comisioanele ilicite sunt forma de coruptie cea mai des intalnita in Spania si Romania. Conflictul de interese se inregistreaza in cca 20% din cazuri şi in toate sectoarele, cu o frecventa mai ridicata in domeniile Formare profesionala si Construcţii urbane / utilitare. Managementul defectuos intenţionat se inregistreaza in cca 4% din toate practicile

Surse de date: Rapoarte de la Comisia Europeana, PwC, Banca Mondiala, viata insasi.

Decizia CCR de la începutul anului privind neconstituționalitatea legii descentralizării a venit la pachet cu observațiile experților Comisiei Europene privind Acordul de Parteneriat pentru utilizarea fondurilor europene pe viitoarea perioadă financiară 2014 – 2020. Ambele arată slaba capacitate administrativă a aparatului guvernamental, de a elabora documente strategice pentru dezvoltarea României pe termen lung. Dacă legea descentralizării urmărea controlul politic absolut la nivel regional și mai puțin realizarea unei regionalizări eficiente, documentul pe baza căruia se vor da banii europeni în următorii 6 ani a fost catalogat de experții europeni ca fiind “fără viziune” și ”dezamăgitor”.

Anul trecut scriam că una dintre cauzele slabei absorbții pentru perioada care a trecut a fost lipsa unor indicatori reali de dezvoltare și stabilirea unor obiective incoerente în documentele strategice. Problemele se repetă, chiar dacă Bucureștiul a primit semnale nenumărate anul trecut și a existat un dialog informal cu Bruxelles. Comisia Europeană reproșează guvernului că nu există nici o strategie coerentă și obiectivele ar trebui reconsiderate, slaba calitate a documentelor strategice fiind îngrijorătoare pentru viitorul fondurilor europene în România. La nivel guvernamental nu există un plan de dezvoltare coerent, obiective și indicatori clari, nu există strategii SWOT pe diverse domenii de activitate, nu putem racorda nevoile noastre de dezvoltare cu nevoile UE.

Cronologic, negocierile cu Comisia au început undeva în primăvara lui 2013, atunci când experții Comisiei au spus despre draftul documentului ”propunerea făcută de guvernul României nu întrunește încă minimele condiții de calitate și credibilitate pentru a permite un dialog informal eficient privind viitoarele documente de programare”. În luna iunie Comisia a considerat propunerea română neprofesionistă, susținând că Guvernul României a copiat efectiv documentația europeană: “Copy/paste după CSR-uri, neancorat în analiza tematică. Nicio lecție învățată din implementarea programelor 2007-2013, pentru multe sectoare)”. În luna iulie Teodorovici declara că Acordul de Parteneriat care urmează să fie trimis la Bruxelles în toamna anului 2013 trebuia să fie “un document de bună calitate”. La sfârșitul lunii decembrie, după aproape un an de negocieri și dialog informal cu experții CE, partea română a primit verdictul: “Global, documentul demonstrează insuficientă orientare spre rezultat. Rezultatele propuse sunt descrise într-o manieră prea vagă, nu sunt suficient de concrete şi ar trebui reconsiderate, împreună cu obiectivele propuse. Realizările aşteptate trebuie să fie mai concrete, stabilind legături mai bune între zonele de finanţare identificate şi rezultatele aşteptate”.

Un comunicat de presă al Ministerului Fondurilor Europene dă asigurări că Acordul de Parteneriat va fi transmis Comisiei Europene până la sfârșitul lunii ianuarie, cu modificările impuse. “…nu există nicio întârziere în procesul de pregătire și transmitere a documentului către CE. Pentru comparație, alte state membre UE nu au trimis până în prezent niciun document de programare serviciilor Comisiei Europene” susține comunicatul.

Unul dintre think tankurile importante din România, lansa un comunicat de presă în care vorbea despre incapacitatea României de a pregăti un Acord de Parteneriat competent și că un asemenea document necesită un nou mod de lucru, atât în interiorul țării, cât și în relația cu CE.

Se pare că nu am învățat nimic din eșecul fondurilor europene din perioada 2007-2013. Asta în timp ce Croației, noua membră a UE, i-a fost aprobat încă din septembrie 2013 planul de investiții alocat fondurilor de coeziune pentru 2014-2016. Autoritățile poloneze au finalizat Acordul de Parteneriat în data de 23 octombrie, în curând având acceptul pentru cele 15 Programe Operaționale regionale si 6 naționale, variantele de proiect fiind deja publicate. Ungaria a publicat versiunea a Acordului de Parteneriat în iulie 2013. Noi suntem în ianuarie 2014 și nu am reușit încă să elaborăm un document, pe baza căruia să fie construite viitoarele Programe Operaționale.

Pe lângă incapacitatea administrativă a Guvernului de a elabora documentele necesare, viitoarea legislație europeană ne va impune strictețe în justiție. O rezoluție propusă de o Comisie a PE, cere aplicarea “imediată” a unui sistem de monitorizare a respectării valorilor fundamentale ale UE, cu amenințarea înghețării fondurilor europene. Această rezoluție vine după ce comisarul pentru Justiție, Viviane Reding, declarase, în noiembrie 2013, că executivul european are nevoie de noi mecanisme de apărare a statului de drept, ca reacție la crizele constituționale din Ungaria și România, sau chestiunea romilor din Franța, în 2010. Deci la următoarele derapaje ale statului de drept, Comisia probabil va avea dreptul să blocheze fondurile. Iar statul de drept în România este foarte sensibil, exemplele cele mai actuale sunt legate de decizia CCR privind neconstituționalitatea legii descentralizării sau modificările Codului Penal cunoscut ca și “Marțea Neagră”.

Am scris în trecut că performanța administrativă și capacitatea instituțională sunt cei mai importanți factori în procesul de absorbție. Politica de coeziune a UE este gestionată şi pusă în aplicare în primul rând de către administrația publică a statelor membre ale UE şi, prin urmare, contextul instituțional şi sistemul de administraţie publică al unei țări sunt principalii parametri pentru o realizare eficientă şi eficace a politicii. Indexul Libertăţii Economice pe 2014 dat publicităţii de Heritage Foundation în parteneriat cu The Wall Street Journal, clasează România pe locul 62 în lume ca și grad de libertate economică: Economia ar merge bine dacă nu ar fi problemele din instituții.

Deci problemele de absorbție ale României nu sunt legate de realizarea regionalizării așa cum au susținut majoritatea politicienilor în mass-media. Elaborarea unor documente unde obiectivele și indicatorii de dezvoltare să fie clar identificați, stabilirea unor planuri și strategii coerente conform priorităților europene, independența justiției și păstrarea statului de drept, precum și o administrație performantă, cu instituții eficiente la nivel central, regional și local sunt factorii care cresc capacitatea de absorbție. Ori la noi, toate acestea sunt practic inexistente ceea ce poate face o fata morgana din fondurile europene, pe următoarea perioadă.

Declarațiile referitoare la poziția strategică a agriculturii în economia românească pornesc de la realitatea seacă a unei productivități de patru ori mai mici decât în industrie și a unei ponderi record european a populației ocupate în acest sector.
Practic, în loc să asigure fără probleme hrana celor circa 20 de milioane de români și să constituie un factor de excedent la export, situația din agricultură penalizează direct încasările bugetare și programele sociale și, indirect, cursul de schimb și puterea de cumpărare.
Până la considerații elaborate cu slabă aplicabilitate, ar fi util să vedem cum au evoluat producțiile la principalele produse vegetale și animale în ultimii ani și pe parcursul trecerii de la economia centralizată la cea de stat membru UE.
Perioade în care scăderile au fost aproape generalizate iar rezultatele nu puteau fi decât negative, mai ales că o serie de corelații au fost scăpate din vedere, dincolo de nivelul de dotare tehnică și de diferența de productivitate față de Occident.
De exemplu, vremea nefavorabilă de anul trecut a redus producția de cereale pentru boabe cu 40% față de nivelul record din 2011, când a fost depășit pragul de 20 milioane tone. Dar scăderea nu a fost repartizată uniform la principalele două culturi. La porumb am înregistrat o diminuare de 50%, în timp ce la grâu scăderea a fost de doar 27%.

1, Dacă se face corelația cu anul 1990, când producția pe locuitor la grâu era mai mare decât cea la porumb, se poate face o observație strategică. Inversarea ponderilor celor două tipuri de culturi ( neobișnuită în Europa) a avut și ea o parte din contribuție la rezultatul mai slab al agriculturii, dincolo de evoluția meteo nefavorabilă și distrugerea sistemului de irigații.
Când ne uităm în UE, observăm că Franța, cu condiții pedoclimatice asemănătoare, are un raport între producția de grâu și cea de porumb boabe de circa 2,5 la 1, la fel cu vecina noastră Bulgaria, Polonia are un raport de 2,2 la 1 iar Germania urcă la 4 la 1 în raportul grâu/porumb.
Singura excepție este Italia, unde, la fel ca și la noi, producția de porumb este semnificativ mai mare decât cea de grâu.

2, O altă evoluție inversă în timp, dar mult mai pronunțată, a fost cea de pe segmentele materiilor prime pentru zahăr și ulei. La floarea-soarelui, unde s-au implicat mari concerne multinaționale și s-au obținut randamente ceva mai bune pe suprafețe mari, producția pe locuitor s-a majorat de două ori și jumătate. În schimb, cultura sfeclei de zahăr a intrat într-un proces abrupt de dispariție, fiind acum pe sfert față de anul 1990.
Similar, producția de carne și producția de ouă au coborât undeva la două treimi față de nivelurile de plecare din 1990, ceea ce, alături de readucerea consumului la un nivel rezonabil, explică în bună parte balanța cronic deficitară pe sectorul alimentar, anterior generator de excedente și aducător de valută forte.
În treacăt fie spus, înlocuirea unor produse de calitate superioară din intern cu cele mai slabe calitativ importate a avut și consecințe mai puțin analizate asupra stării de sănătate a populației.
3, A treia mare restructurare de facto din sectorul agricol s-a produs în sectorul producței animaliere, cu majorarea cotei de ovine și caprine și reducerea cantitativă și din punct de vedere al ponderii la bovine și porcine. Nu este de mirare, din motive de concurență venită din partea unor colege de UE cu tradiție și subvenții mai mari, dar nici nu putem spune că am făcut tot ce se putea pentru a stopa tendința continuă de diminuare a efectivelor.

4, Trebuie făcută și observația esențială că nu am reușit nici acum să atingem dezideratul echilibării între sectorul vegetal, supus unor puternice fluctuații de la an la an, după cum e vremea, și cel animal. În loc de varianta dezirabilă jumătate- jumătate, se păstrează ponderea de două treimi sector vegetal la o treime sector animal.
Un peste alta, agricultura s-a descurcat cum a putut, mai degrabă la nivel de imitație națională haotică a modelelor europene și cu evitarea unor măsuri legislative de eficientizare, pentru a evita probleme politice interne.
Fără un plan cu obiective clare definite în cifre de susținere, dezvoltare și cuplare la efortul național de convergență cu productivitatea dar și cu impozitarea pe model european.

Regulile de acordare a subventiilor pentru fermieri se vor schimba incepind din 2014, iar micii fermieri vor scapa de hatisurile birocratice. Comisarul pentru Agricultura Dacian Ciolos explica intr-un interviu pentru HotNews.ro care sint principalele noutati din agricultura europeana dupa ce reforma care-i poarta numele a fost agreata de toti marii actori europeni. Ciolos vorbeste si despre “presiunea publica” legata de vinzarea pamintului catre cetateni si ce ar trebui sa faca Romania.

Reporter: Una dintre principalele masuri din noua Politica Agricola Comuna pe care le-ati comunicat a fost transparentizarea procesului de acordare a subventiilor si eliminarea unor situatii calificate aberante pana acum. Unde vom vedea din 2014 numele beneficiarilor de subventii?
Dacian Ciolos: Numele beneficiarilor va fi publicat in fiecare an de catre Agentia de Plati, pe site-ul agentiei in mod normal, dar sigur ca oricine poate sa ceara informatiile si le primeste. Dar va fi o procedura asa cum e si acum, insa au fost niste neclaritati, inclusiv dupa o decizie a Curtii de justitie. Deci, asa cum e si acum, va fi si in continuare o publicare a numelor, localitatii si sumelor pe care le primeste, cu detalii, ce tipuri de masuri sau de instrumente finanteaza un agricultor sau altul si cu ce sume.

Reporter: De la ce subventii in sus vor fi publice numele? Vor fi publice toate, sau doar pentru cele mai mari..
Dacian Ciolos: Ne-am propus pentru cele de la cinci mii de euro in sus, pentru ca ceea ce intereseaza lumea in general sunt sumele mai mari. Asta mai simplifica putin si lucrurile pentru administratie, pentru ca, va dati seama, in Romania e vorba de sute de mii, aproape peste un million de beneficiari si te pierzi in astfel de nume dar, daca ne uitam, vedem ca se concentreaza totusi sumele mai mari spre un grup relativ restrans.

Reporter: Tot in categoria aceasta a transparentizarii si a eliminarii situatiilor greu explicabile se numara si definirea unei liste de activitati excluse de la subventii si platidirecte…
Dacian Ciolos: Liste de categorii de beneficiari care prin definitie vor fi exclusi…

Reporter: Ne puteti da cateva exemple de pe aceasta lista?
Dacian Ciolos: Aeroporturi care pot sa detina terenuri, inclusiv terenuri agricole, suprafete mari, societati imobiliare, agentii de asigurari, terenuri de golf, asociatii sportive, samd, lista poate sa continue. Noi am impus la nivel european o lista care e aplicabila cam la toate statele membre, cu cateva categorii de beneficiari pe care ii putem regasi la scara europeana, dar stalele membre vor putea sa completeze aceasta lista cu alte categorii specifice.

Reporter: Dar statele membre vor putea sa elimine din lista propusa de Comisie?
Dacian Ciolos: Nu, asta e obligatorie. Asta e un minim obligatoriu, lista poate sa fie doar largita, nu redusa.

Reporter: Nu mai pot aparea modificari pana la 1 ianuarie 2014?
Dacian Ciolos: Nu, nu si, oricum, pe acest subiect nu prea au fost discutii mari nici cu ministrii (europeni – n.red), si nici in Parlamentul European. Am incercat doar sa gasim categoriile care sa fie aplicabile, sa se regaseasca in fiecare stat membru.

Reporter: Micii producatori si micii fermieri cum pot fi ajutati? Cum puteti face astfel incat sa nu se mai intample cum s-a intamplat in anii trecuti in Romania, unde la un program de sprijinire pentru cumpararea de utilaje, tot copiii si rudele marilor fermieri au beneficiat de aceasta masura, pentru ca trebuia o co-finantare din partea beneficiarului la utilaje scumpe. Chiar si acea co-finantare era greu de obtinut de un tanar fermier care nu avea acces la finantare si atunci sunt multi dintre beneficiari care de fapt sunt copii sau rudele unor mari fermieri.
Dacian Ciolos: Aici vorbim de doua categorii: micii fermieri in general si tinerii fermieri care se instaleaza in agricultura. Legat de micii fermieri, in primul rand am propus o schema simplificata de subventie, pe ferma, incepand din 2014 pana in 2020, care poate sa ramana aceeasi, constanta, o suma fixa cu un numar de controale si cu birocratie mult redusa pentru fermele mici care nu se justifica, pentru ca problemele care pot sa apara, apar in general la fermele mai mari. Asta e din perspectiva platilor directe.

In Programul de dezvoltare rurala vor fi cat mai multe masuri prin care micii fermieri,cu niste scheme simplificate sunt incurajati sa investeasca. Investitii mici, la scara mai mica, dar importante pentru orientarea si consolidarea fermelor mici pe piata. Pentru ca sunt oportunitati destul de mari de productie si pentru fermele mici.

Si aici as vrea sa amintesc in primul rand o masura care da posibilitatea sa se finanteze investitii simple, cu sume pana la 15.000 de euro, care pot fi acordate o data, fara cofinantare din partea beneficiarului privat si cu un dosar simplu. Iti elaborezi proiectul de investitie simplu, cu obiectivele pe care vrei sa le atingi. Odata ce proiectul ti-e aprobat, primesti suma de 15.000 euro, n-ai nevoie de co-finantare, iti faci investitia si trebuie doar sa demonstrezi ca ti-ai atins obiectivul pe care ti l-ai fixat in proiect. Nu trebuie sa vii cu facturi, nu mai trebuie sa vii cu trei oferte samd, cum era cazul pentru celelalte investitii.

Reporter: Cine gestioneaza acest proces, APIA in cazul Romaniei?
Dacian Ciolos: Aici depinde de fiecare stat membru. In Romania inteleg ca vor ramane cele doua agentii de plati si deci asta va fi la Agentia de Plati Dezvoltare Rurala, la APDR.

Reporter: Cum va veti asigura ca marii fermieri nu vor gasi portite pentru a beneficia de sprijinul in diverse forme pe care intentionati sa-l dati de fapt micilor fermieri sau fermierilor medii, asa cum am aratat mai devreme?
Dacian Ciolos: In politica agricola comuna avem instrumente adaptate pentru diferitele categorii de ferme. Aceste masuri simple, plata simplificata pentru fermele mici, de pana la 1000 de euro vizeaza clar fermele mici. O investitie simplificata de pana la 15.000 de euro vizeaza clar ferme mici. Pentru fermele mari eu nu privesc lucrurile negativ vizavi de nevoia fermelor mari de a evolua. Dar e vorba de un alt tip de evolutie.

Pentru fermele mari e un sprijin financiar pentru ca ele sa se orienteze spre practici agricole mai benefice pentru mediu, de exemplu, sau pentru reducerea costurilor cu energia, pentru reducerea pesticidelor, ingrasamintelor chimice si pentru abordarea altor tehnologii. Si chiar si ele au interesul sa-si reduca costurile de productie. Aici avem masuri specifice prin care incurajam aceste ferme mari cu tehnologii mai moderne sa lucreze mai indeproape cu cercetarea aplicata si sa aplice in practica rezultatele cercetarii cu niste obiective foarte clar stabilite, legate de reducerea de energie, inputuri, calitatea produselor.

Reporter: Chiar aceasta era una dintre intrebarile pe care voiam sa vi le pun. Pentru ca unul din obiectivele noii politici este dublarea mijloacelor de sprijinire a inovarii, a cercetarii, a schimbului de cunostinte. Ce inseamna practic acest lucru, cum se va pune el in practica?
Dacian Ciolos: In momentul de fata avem programe de sprijin pentru cercetare, inclusiv pentru cercetarea agricola Avem si program de asistenta tehnica pentru fermieri, dar nu exista conectarea intre rezultatele cercetarii stiintifice care, in general, se finalizeaza doar prin publicarea de articole in reviste de specialitate. Nu totdeauna ele se duc pe teren, din cercetarea publica, dar si din cercetarea privata.

Reporter: La nivel european ati observat aceasta tendinta?
Dacian Ciolos: La nivel european e aceasta problema. Sunt si exceptii, state-membre unde agricultorii sunt mult mai obisnuiti sa lucreze cu cercetarea si e mult mai integrat procesul. Dar vrem sa se intample acest lucru la scara europeana pentru ca agricultura europeana n-o sa mai poata evolua nici din punctul de vedere al productivitatii, cu pastrarea regulilor si normelor de mediu, nici din punctul de vedere al calitatii si securitatii alimentare din punct de vedere sanitar, daca nu implicam rezultatele cercetarii. Pe de alta parte, trebuie sa orientam cercetarea sa lucreze pe ceea ce e nevoie in practica.

Reporter:…spre piata…
Dacian Ciolos: …exact. si de asta vom finanta prin politica agricola comuna grupuri operationale care vor include si fermieri, si consultanti si cercetatori, si invatamantul, pentru ca fermierii sa-si poate defini nevoile de cercetare, ce problema au de rezolvat in practica, iar cercetarea sa obtina rezultate, dupa care sa si transferam in practica rezultatele.

Reporter: Cate fonduri, puteti estima, vor fi la nivel european pentru grupurile de care vorbeati sau subventia, fondurile vor merge cumva inspre ambele capete, si inspre fermieri si inspre cercetare?
Dacian Ciolos: Am gasit o solutie pentru a face legatura intre fondurile de cercetare din politica de cercetare europeana, unde sunt pentru agricultura 4 miliarde de euro dedicate pentru cercetarea agricola, agro-alimentara si prin Programul de Dezvoltare Rurala vom finanta constituirea acestor grupe operationale. Si avem ceea ce numim un parteneriat european pentru inovare, dintre care unul va viza sectorul agricol, agro-alimentar, prin intermediul caruia vom reusi sa punem impreuna ceea ce au nevoie agricultorii si definirea acestor nevoi se ve finanta prin Programul de Dezvoltare Rurala, si modul in care cercetarea poate sa raspunda si asta va fi finantata prin politica de cercetare, doar va exista aceasta conectare.

Reporter: Inteleg ca 30% din platile directe vor fi conditionate de respectarea practicilor benefice pentru mediu, ca e vorba de diversificarea culturilor, de mentinerea pajistilor permanente, conservarea zonelor de interes ecologic. Cum se va pune in practica, mai exact, acest lucru? Imi puteti da un exemplu pentru un fermier roman care are, sa spunem 500 de hectare de grau in arenda?
Dacian Ciolos: Un fermier care are 500 de hectare cu grau in arenda va trebui, in primul rand, sa aiba pe suprafata fermei cel putin trei culturi in acelasi an. Nu e suficient sa ai doar grau pe 500 de hectare. Cultura principal daca e grau, trebuie sa fie pe cel mult 75% din suprafata fermei, iar a treia cultura sa acopere cel putin 5%. Asta pentru a incuraja fermierul respectiv ca in decursul timpului sa faca o rotatie a culturilor, ceea ce e benefic pentru mentinerea fertilitatii solului.

Daca fermierul respectiv mai are si sector de crestere a animalelor, are pasuni sa spunem, in zona de munte, in zona de deal, va trebui ca pasunile permanente sa fie mentinute, adica sa nu fie arate. Orice pasune care depaseste 8 ani de zile sa fie mentinuta ca pasune permanenta pentru ca e benefica si pentru mentinerea biodiversitatii, sigur si pentru furajarea animalelor.

Pentru acelasi fermier care are 500 de hectare de teren arabil, va trebui sa aiba o suprafata de interes ecologic de 5% pana in 2017 si de 7% de atunci acolo, suprafata care poata sa contina perdele forestiere, palcuri de arbori pe suprafata arabila, benzi inierbate samd. Toate aceste suprafete pana acum agricultorii erau incitati sa nu le mentina pentru ca nu erau eligibile la subventii si eventual ar fi vrut sa-si mareasca suprafata arabila fara ca neaparat acest teren sa fie foarte productiv. De acum inainte o sa-i incitam sa le mentina pentru ca sunt suprafete importante pentru mentinerea faunei, mentinerea florei, chiar si in astfel de campuri arabile foarte intinse.

Reporter: Ele vor fi eligibile pentru subventionare?
Dacian Ciolos: Da, ele vor fi in limita aceasta de 5 sau de 7% incepand cu 2017, vor fi eligibile si la subventionare.

Reporter: Unele dintre aceste conditionari pentru respectarea practicilor prietenoase cu mediul vor presupune investitii probabil, din partea fermierilor, din partea producatorilor. Credeti ca-si permit – vorbim de Romania aici care este la 20 de ani de agricultura capitalista – credeti ca-si permit multi agricultori romani, unii dintre ei aflati abia la inceputul acumularii de capital, sa investeasca in astfel de practici prietenoase cu mediul?
Dacian Ciolos: In cele trei care vor fi obligatorii nu e nevoie de investitii. Ca sa ai trei culturi e si interesul fermierului, deci e o masura de bun simt agronomic. Pentru cele trei masuri obligatorii care sunt legate de subventiile directe nu e nevoie de investitii pentru ca ele sa poate sa fie respectate. Si sa le luam la rand. Pentru diversitatea culturilor in ferma, obiectivul este ca agricultorul sa aiba cel putin trei culturi.

Asta nu presupune investitii, e o masura de bun simt agronomic, sa ai o rotatie a culturilor pentru a-ti mentine fertilitatea solului. Pentru mentinerea pasunilor permanente, la fel nu e nevoie de investitii. Pasunea poti s-o folosesti in continuare pentru furaje, pentru animale, ideea e doar de a evita s-o ari odata la 10-12 ani, pentru ca nu castigi prea mult cultivand cu culturi arabile, dar mentinerea ei e importanta pentru mediu.

Aceste zone de interes ecologic la fel, atata timp cat astfel de suprafete exista la nivelul fermei, important e sa incurajam agricultorii sa le mentina. Sau, eventual sa le constituie daca ele nu exista. Acolo unde nicicum nu pot fi constituite aceste suprafete de interes ecologic, exista si alte masuri de mediu echivalente, care pot fi realizate in schimb, sau pot chiar si anumite culturi, de exemplu culturile leguminoase care imbunatatesc solul in azot, pot sa inclocuiasca astfel de zone de interes ecologic. Deci exista solutii prin care agricultorii sa aplice aceste tehnici fara ca neaparat sa aiba costuri de productie mai ridicate.

Reporter: Sa ne intoarcem la tinerii fermieri. Ne puteti spune care va fi subventia complementara pentru acesti tineri fermieri care in primii cinci ani de instalare o vor primi, deci care este subventia si cum definiti tinerii fermieri?
Dacian Ciolos: Un tanar fermier e cel care preia o ferma sau isi constituie o ferma si are pana in 40 de ani in momentul instalarii in agricultura. Si daca este cazul, in primii cinci ani dupa ce si-a preluat ferma, si-a creat ferma, va putea primi o subventie cu 25% mai mare decat subventia de baza pe care o are in statul membru respectiv, pentru cinci ani de zile, pentru suprafete cuprinse intre 25 si 90 de hectare. Fiecare stat membru va trebui sa stablieasca suprafata sau, eventual, limitele, la nivel european asta este limita, nu poate sa fie ferma tanarului care e sustinuta cu aceasta plata complementara mai mica de 25 de hectare si nici mai mare de 90 de hectare.

Reporter: Ceea ce ma duce la urmatoarea intrebare legata de comasarea terenurilor. E clar ca o miza acestei masuri, limita minima de 25 de hectare, este incercarea de a comasa cat mai multe terenuri.
Dacian Ciolos: De fapt in regulamentul european, pentru a tine cont si de realitatile din unele state-membre, principiul este ca se da aceasta subventie complementara pentru media fermei din statul membru respectiv, dar nu mai putin de 25 de hectare. Daca in Romania media este mai mica, se poate da subventia si pentru un tanar care se instaleaza cu o suprafata mai mica, dar poate sa mearga pana la 90 de hectare. Oricum, pentru comasare sunt si alte masuri, dar un tanar fermier cand se instaleaza are el interesul ca ferma sa-i fie viabila, altfel n-are interesul sa investeasca in agricultura. Automat el va fi cel care va cauta sa comaseze suprafete si sa vina cu o suprafata care sa fie suficient de rentabila din punct de vedere economic.

Reporter: Ati spus zilele acestea ca, tocmai pentru a sprijini comasarea fermelor, cei care vor sa renunte la ele ca nu mai pot lucra pamantul vor obtine o compensare din Programul de dezvoltare rurala, cu conditia sa cedeze acest teren prin vanzare sau prin arenda, tocmai ca pamantul sa nu mai fie tinut cu tot dinadinsul doar pentru subventii. Despre ce sume vorbim, concret?
Dacian Ciolos: In acest caz, sprijinul financiar care e acordat celui care cedeaza ferma mica unui alt agricultor activ poate sa fie cu 20% mai mare decat acea prima simplificata pentru o ferma mica din platile directe. Tocmai pentru a-l incita sa nu mentina ferma respectiva, terenul, doar pentru acea subventie data din platile directe, si daca tot nu lucreaza terenul respectiv si nu are un venit complementar lucrand terenul respectiv, sa-l cedeze altui fermier care-l lucreaza.

Aici vreau sa fac o observatie pentru ca sunt unii care spun, pai asa n-o sa mai fie niciun fermier mic, ca toti or sa vrea sa-si dea terenul c-o sa primeasca o subventie mai mare. Un fermier mic care are 4-5 hectare poate sa scoata de pe 4-5 hectare cu legume sau cu un produs pe care sa-l proceseze in ferma sa-l vanda pe piata, chiar cateva mii de euro pe an. Deci sa aiba un venit suficient de multumitor, deci nu va fi incitat doar pentru acea subventie de 1000 de euro sau cat va fi pentru ferma mica, sa mentina terenul, sa nu-l lucreze.

Daca-l lucreaza are interesul sa ramana cu suprafata respectiva. Dar daca nu lucreaza terenul respectiv, am vrut ca acea prima, acea subventie simplificata pentru fermele mici sa nu fie suficient de incitativa ca el sa mentina terenul doar pentru a avea acea prima si de aceea se acorda acest complement de 20% in Programul de Dezvoltare Rurala.

Reporter: Practic ati vrut sa nu se distorsioneze tot circuitul acesta al pamantului.
Dacian Ciolos: Exact. Vedeti, o ferma mica in Romania, unde agricultura inca nu e complet restructurata, poate sa fie mica pentru ca conditiile pedo-climatice din zona respectiva nu permit neaparat ferme mari sau pentru ca familia respectiva vrea sa mentina o suprafata mai mica, dar sa creeze mai multa valoare adaugata prin culturi care sunt platite mai bines au prin procesare in ferma, si atunci e bine sa sustinem mentinerea unor astfel de ferme, pentru ca de multe ori in zonele de deal, de munte, nu sunt alte solutii si de asta am vrut sa venim cu o schema pentru fermele mici.

Dar, in acelasi, timp, sunt ferme mici care nu aua finalizat procesul de restructurare, care nu sunt rentabile ca ferme mici , dar tocmai pentru ca exista aceste subventii, oamenii nu sunt nici incitati sa cedeze terenul, nu trebuie sa-l vanda neaparat, pot sa-l arendeze altui agricultor si ei vor primi in schimb o alta sustinere. Si atunci am vrut sa avem ambele scheme: si sustinerea pentru o ferma mica care poate sa fie viabila economic si sa avem aceasta schema simplificata, dar si schema care sa contribuie la restructurarea fermelor in zonele in care o comasare de la 5 la 20-30 hectare poate sa fie benefica pentru productia agricola.

Reporter: Cand vorbim de comasare, in Romania una din problemele enuntate de multi fermieri este accesul la cumpararea de teren si competitia pe care multi dintre romani o considera inegala cu strainii, din cauza accesului la finantare. In Romania este extrem de greoi accesul la finantare si ca proceduri, si ca dobanzi percepute de banci, in timp ce in strainatate lucrurile par a fi mult mai simple. Cum credeti ca isi poate rezolva Romania aceasta problema?
Dacian Ciolos: Aici cred ca trebuie o politica funciara mai complexa si mai completa si care sa mearga intr-o anumita directie. Nu poti sa faci politica funciara daca n-ai o abordare clara vizavi de structura de productie agricola, sa stii spre ce tipuri de structuri productie vrei sa te orientezi, si in functie de asta faci politica funciara. Si aici poti sa acorzi anumite facilitati in vanzarea de terenuri pentru dreptul de preemptiune, de exemplu, pentru vecini sau pentru cei care fac comasare de parcele. Sau poti sa acorzi drept de preemptiune in primul rand pentru agricultori activi, care au deja o activitate agricola.

Sau poti sa vii cu anumite masuri de comasare din finantare publica prin care sa incurajezi aceasta regrupare de parcele, inainte ca beneficiarul sa fie incitat sa vanda parcela respectiva. Sau poti sa vii cu masuri prin care sa incurajezi arendarea pe termen lung, si nu neaparat vanzarea terenurilor. Si atunci rezolvi si problema comasarilor pentru ca atunci cand vii cu contract de arendare pe minimum 10 ani, sau minimum 15 ani, fermierul care arendeaza terenul pentru 10-15 ani, are interesul sa faca si comasare, sa faca si niste investitii pe suprafata respectiva, in timp ce proprietarul nu-si pierde dreptul de proprietate asupra terenului pentru ca are nevoie de niste bani imediat si nu stie de unde sa-i scoata. Poate sa-i scoata si din arendare.

O politica funciara coerenta, pozitiva poate sa rezolve si problema fricii ca o sa vina cineva din afara sa cumpere terenurile. Daca incurajezi pe cei care intr-adevar pot sa valorifice terenurile in tara sa le poata valorifica, n-o sa mai fie aceasta tentatie din afara.

Reporter: In ultima perioada ati avut contacte foarte dese cu ministrul roman al Agriculturii. Ati observat o astfel de preocupare pentru aceasta problema care, vrand-nevrand, s-a transformat intr-una publica. Cam toata lumea cand discuta despre agricultura se uita la orizontul 1 ianuarie 2014 si zice vin strainii si ne cumpara pamantul.
Dacian Ciolos: Cred ca aceasta presiune, inclusiv publica, a riscului liberalizarii pietei funciare din 2014 incolo, a creat si a incitat si autoritatile publice sa vina cu idei, cu propuneri si inteleg ca va exista in curand o propunere legislativa din partea ministerului, cu idei care sa mearga in aceasta directie. Legat de aceasta liberalizare funciara, vreau sa spun ca ea nu e impusa doar Romaniei.

In toate statele membre ale Uniunii Europene aceste principii se aplica. Un roman care vrea sa cumpere teren agricol in orice stat membru in momentul de fata, poate s-o faca, in afara de Romania, Bulgaria si Ungaria. Si probabil ca mai sunt cateva din noile state membre care, prin Tratatul de aderare,au avut aceasta perioada de tranzitie. Dar pentru celelalte state membre piata funciara e deja liberalizata.

Reporter: Sa ne intoarcem la Politica Agricola Comuna. Care este calendarul exact al cresterii platilor directe pentru fermierii romani in urmatorii ani?
Dacian Ciolos: In continuare, la fel cum se intampla si acum, si din 2014 incolo pana in 2019, subventiile or sa creasca treptat si or sa ajunga in 2019 in jur de o medie nationala de 196 euro la hectar. Spun o medie nationala pentru ca e o suma care se obtine prin impartirea alocarii totale bugetare pentru plati directe la numarul de hectare. Asta nu inseamna si ca fiecare fermier va primi fix 196 de euro in 2019.

Vor fi fermieri care vor primi mai mult pentru ca vor fi priviliegiati prin anumite masuri specifice, tintite, vorbeam de tinerii fermieri, dar pot fi fermieri din zone defavorizate sau care fac anumite culturi specifice si deci pot sa fie si fermieri care vor primi mai putin pentru ca vor fi anumite realocari intre diferite categorii de ferme. Dar media la hectar va fi 196, asta inseamna ca suma alocata pentru Romania pentru plati directe va creste in continuare pana in 2019.

Reporter: O alta masura prevazuta in reforma PAC este eliminarea cotelor la zahar din 2017. Care estimati ca va fi impactul asupra Romaniei?
Dacian Ciolos: Asta inseamna pur si simplu ca cei care vor sa produca sfecla de zahar vor putea s-o faca nestingheriti, fara sa fie limitati de o anumita cota. Singurul lucru va fi ca ei vor trebui sa-si gaseasca piata de desfacere. Daca gasesc fabrici de zahar care au nevoie de sfecla de zahar si ei pot sa produca la un pret competitiv, vor putea s-o faca fara sa fie limitati de aceasta cota.

Reporter: Pot fi preturile lor competitive atat timp cat subventia Romaniei este sensibil mai mica decat in UE?
Dacian Ciolos: Subventia pentru sfecla de zahar poate sa fie aceeasi pentru ca sfecla de zahar este un domeniu care poate fi subventionat complementar si de Romania. Din bugetul total aplicat platilor directe si Romania, ca si alte state membre, poate sa ia 13% si sa acorde subventii tintite spre anumite tipuri de productie si de culturi care sunt considerate strategice. Daca Romania considera ca sfecla de zahar are un viitor si e importanta pentru Romania, poate sa fie subventionata complementar.

Reporter: In luna februarie, la precedentul nostru interviu, mentionati problema colectarii si a comercializarii productiei agricole drept una extrem de importanta pentru Romania. Ce instrumente aduce noua politica agricola pentru rezolvarea problemei colectarii productiei?
Dacian Ciolos: In primul rand vine cu niste masuri foarte concrete pentru sprijinirea constituirii organizatiilor de producatori cu caracter comercial, inclusiv de marketing si cu facilitati pentru investitiile pe care le fac aceste organizatii, grupuri de producatori.

Reporter: Care sint aceste facilitati?
Dacian Ciolos: La constituire exista o sustinere financiara pentru a incuraja constituirea organizatiei respective de producatori. In sectorul legume-fructe, pe o perioada de mai multi ani se pot finanta programe multi-anuale pentru organizatia dde producatori respectiva, cu sume de pana la 4% din valoarea cifrei de afaceri a grupului de producatori respectiv.

Deci un grup de producatori care are o cifra de afaceri de o suta de mii de euro va putea primi 4000 de euro in fiecare an pentru a finanta diferite programe. Un astfel de grup, pentru orice sector, daca va face o investitie pentru un centru de colectare de legume-fructe sau un centru de procesare a laptelui, va primi un nivel de co-finantare publica din programul de Dezvoltare Rurala cu 10% mai mult decat nivelul de co-finantare publica pentru masura respectiva.

Reporter: Si o ultima intrebare. In luna mai anul acesta, spuneati in comuna Albesti ca Bruxelles-ul, Comisia Europeana insista ca guvernul Romaniei sa ia fonduri europene pentru un proiect de cadastru. E un proiect de care stim cu totii ca Romania are mare nevoie. A fost depus un astfel de proiect?
Dacian Ciolos: Nu, din cunostintele mele pana acum. In schimb pentru urmatoarea perioada bugetara 2014-2020, dupa cum probabil stiti, pentru utilizarea fondurilor structurale, Romania, ca fiecare stat membru, va negocia cu CE un contract de parteneriat prin care CE, in numele UE, acorda anumite fonduri structurale si, in schimb, fiecare guvern se angajeaza la anumite reforme cu caracter economic sau cu impact economic care, de altfel, decurg si din ceea ce numim acum semestru european. Stiti ca in fiecare an Comisia face aceasta analiza, cu recomandari pentru fiecare stat membru.

Avand la baza aceste recomandari, Comisia va negocia anumite programe de restructurare economica in fiecare stat membru. Si-n cadrul acestor negocieri pentru programul de restructurare economica cu Romania, CE va veni din nou si cu aceasta propunere ca in acest pachet sa fie inclusa si realizarea cadastrului in Romania, pentru ca el e important nu numai pentru agricultura, dar si pentru investitiile in infrastructura.

Trei miniștri vor rămâne cu autorități de management pentru fondurile europene, însă 12 miniștri vor avea în subordine organisme intermediare, potrivit schemei grafice a sistemului de absorbție de fonduri UE pentru perioada de programare 2014-2020, pus la dispoziția cursdeguvernare.ro de către Ministerul Fondurilor Europene.

Astfel, autoritățile de management al programelor europene se vor împărți între PSD – două și PC – una. Liberalilor le vor reveni organismele intermediare, în număr de 3. Grosul OI-uri va fi împărțit între PSD și PC: 6 la social-democrați și 3 la conservatori. Un al douăsprezecelea tip de OI va merge la administrațiile regionale, adică preponderent sub controlul PSD.
Schița arhitecturii instituționale 2014-2020 are la bază un memorandum aprobat în Guvern în 10 aprilie 2013 și urmează să fie inclusă în negocierile cu Comisia Europeană.
Autoritățile de management și miniștrii lor

Practic, prin noua schemă, în relație cu Bruxelles-ul, pentru transmiterea cererilor de rambursare și atragerea banilor de la Comisia Europeană, trei miniștri vor rămâne cu Autorități de Management: ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Liviu Dragnea, și ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.
Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici (PSD), va avea în subordine 4 autorități de management, care vor cuprinde cea mai mare parte a fondurilor structurale și de coeziune: AM Programul Operațional (POS) Infrastructură Mare (proiecte de transporturi, de mediu și de energie), AM POS Competitivitate (proiecte industriale și de comunicații), AM POS Dezvoltarea Resurselor Umane (proiecte pentru ocuparea forței de muncă) și AM PO Asistență Tehnică (proiecte de asistență tehnică în absorbția de fonduri europene).
Ministrul Dezvoltării, Liviu Dragnea (PSD), va avea în subordine 3 autorități de management: AM Programul Operațional Regional (proiecte de dezvoltare regională și pentru IMM-uri, precum și de turism) și AM PO Dezvoltarea Capacității Administrative. Pe măsură ce instituțiile regionale vor fi constituite, AM POR va trece către acestea, operațiune care este prevăzută pentru 2015-2016, cel târziu.
Acestea sunt fonduri structurale și de coeziune, pentru care alocarea pusă la dispoziția României este de 21,8 miliarde de euro în perioada 2014-2020, potrivit deciziei de la Consiliul European, aflate acum în procedura de trialog (negociere Comisia Europeană – statele membre- Parlamentul European).
De asemenea, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin (PC), va avea în subordine trei autorități de management: Autoritatea de Plăți și Intervenții în Agricultură – APIA (pentru plățile directe la hectar), AM pentru programul Național de Dezvoltare Rurală (proiecte pentru infrastructura satelor), AM pentru Programul Național pentru Pescuit și Acvacultură (proiecte în domeniul piscicol).
Aceste programe vor totaliza circa 17,5 miliarde de euro, potrivit alocării discutate la Consiliul European.
Organismele intermediare și miniștrii lor

Pe lângă aceste autorități de management, politica absorbției fondurilor UE va fi aplicată în teritoriu de 12 organisme intermediare, care vor intra în contact direct cu beneficiarii și vor împărți banii către aceștia.
OI-urile vor primi competențe, prin delegare, de la AM-uri, pe partea de verificare a proiectelor, a licitațiilor, aprobare de cheltuieli, însă vor aplica proceduri strandard impuse de autoritățile de management.
Autoritățile de management vor face în continuare verificări la proiecte însă prin sondaj.
La POS Infrastructură Mare vor fi 4 organisme intermediare, cu miniștrii aferenți: OI Transport – la ministrul Transporturilor Relu Fenechiu (PNL), OI Autostrăzi – la ministrul delegat pentru priiecte de infrastructură și investiții străine, Dan Șova (PSD), OI Mediu – la ministrul Mediului, Rovana Plumb (PSD), OI Energie – la ministrul delegat pentru energie, Constantin Niță (PSD).
La POS Competitivitate, vor două organisme intermediare: OI Cercetare/dezvoltare/industrie – la ministrul Economiei, Varujan Vosganian (PNL), și OI Agenda Digitală – la ministrul societății informaționale, Dan Nica (PSD).
La POSDRU vor funcționa două organisme intermediare: OI Educație, la ministrul Educației, Remus Pricopie (susținut de PSD), și OI ocupare și incluziune socială – la ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu (PNL).
La PO Regional vor funcționa două organisme intermediare: OI Regionale/competitivitate /IMM-uri – la Agențiile de Dezvoltare Regională (administrațiile locale) și OI Turism – la Autoritatea Națională pentru Turism (ANT), din subordinea ministrului delegat de resort, Maria Grapini (PC).
La Programul Național pentru Dezvoltare Rurală, ministrul Dezvoltării, Liviu Dragnea (PSD) va avea un organism intermediar pentru Infrastructură Publică în Mediul Rural, iar un al doilea OI va rămâne la ministrul Agriculturii, Daniel Constantin (PC) – OI Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (APDRP).

Lanţurile de hipermarketuri impun taxe foarte mari pentru produsele româneşti pe rafturi, care ajung la peste 50% din preţ, le poziţionează pe rafturi în zone fără vizibilitate şi la plătesc de multe ori sub costul de producţie, potrivit patronatului din industria conservelor Romconserv.
“Pentru produsele româneşti se plătesc în lanţurile de retail taxe foarte mari, impuse pentru listare, deschidere de magazine noi, servicii marketing şi promovare, care nu au justificare. Se impune contract şi plată lunară de servicii de mercantizare, care nu sunt eficiente”, a declarat miercuri într-o conferinţă Aurel Tănase, preşedintele Romconserv.

El a adăugat că produselor româneşti nu li se acordă atenţie în magazine, iar cele de import sunt poziţionate mult mai favorabil.

Potrivit Romconserv, marile lanţuri de retail preferă produse din import, chiar dacă se apropie termenul de expirare, dacă preţul acestora este mai mic decât al producătorilor români.

“Producătorii străini au întâietate şi întotdeauna, la negocierile cu marile lanţuri, acestea ne prezintă preţuri de import, la care noi trebuie să ne raportam şi să le acceptăm, dacă dorim să colaborăm cu aceste hipermarketuri. Acestea solicită discount promoţional foarte mare, iar volumele din vanzări sunt foarte mici”, a afirmat Tănase.

Acesta a adăugat că pretenţiile lanţurilor internaţionale cresc an de an, iar costul de marketing pe care trebuie să-l suporte producătorul ajunge la 35-50% din valoarea produsului.

“Din 1.000 de lei primeşti înapoi 600 de lei. În plus, în ultima vreme apar tot felul de promoţii, care reduc veniturile producătorilor cu 20% la nivelul unui an”, a mai spus Tănase.

Producătorii de conserve se plâng că sunt supuşi unor serii de abuzuri de către lanţurile de hipermarketuri. Astfel, deşi în contract se stipulează că schimbarea preţului se face prin notificare în termen de 30 de zile, sunt dese cazurile în care modificarea nu este acceptată şi în care produsul este delistat în mod unilateral, potrivit patronatului.

În plus, au spus reprezentaţii Romconserv, în fiecare an taxele cresc cu 2-3%, neacceptarea lor atrăgând delistarea, închiderea comenzii sau neplata pe o perioadă nedeterminată, invocându-se diferite motive.

Tănase spune că deşi producătorii au contracte anuale semnate în prima parte a anului, ulterior apar tot felul de alte cereri ale lanţurilor de magazine, care se solicită diverse sume de bani, nebugetate iniţial.

“Dacă nu suntem de acord cu aceste sume atrage blocarea temporară la comandă a furnizorului, reducerea cantităţilor comandate şi alte forme de constrângere prin care să ne oblige să semnăm. Deşi s-au plătit sume de bani importante pentru deschideri de magazine noi, dacă unul dintre aceste magazine se închide, banii nu ni se returnează. Mai mult de atât, dacă un magazin se închide şi altul se deschide (în cadrul aceleiaşi reţele), pentru magazinul vechi nu se returnează banii, iar pentru cel nou se percepe taxă de deschidere”, a adăugat preşedintele Romconserv.

El a mai spus că plata facturilor a fost extinsă de la 35 zile la peste 60-90 zile, furnizorii fiind obligaţi să achite la termen, cu TVA aferent, ceea ce duce la pierderi şi decapitalizare.

Un politruc colhoznic din anii ’50 a supravieţuit şi face acum politică monetară – cu normă întreagă şi politică agricolă – în timpul liber. Iată ce spune economistul-şef al BNR, Valentin Lazea, într-un interviu pentru recolta.eu:

Orice politică de consolidare a terenurilor trebuie abordată atât cu instrumente de natură stimulativă, cât și cu cele de natură punitivă. Și asta deoarece numai cu partea bună, cu binele, nu se ajunge prea departe. Vorbim aici exact de aplicabilitatea metaforei „carrot” vs. „stick”, „morcov” vs. „băț”, adică „acțiuni stimulative” vs. „acțiuni punitive”. (…) Intrebarea logică pe care ar trebui să ne-o punem este cu privire la partea penalizatoare, punitivă, cea care l-ar putea obliga pe micul fermier, vrând-nevrând, să meargă spre consolidare. Micului agricultor nu-i va conveni această situație, însă decidenții vor fi obligați să se întrebe dacă acesta trebuie să rămână în agricultura de subzistență ori de semisubzistență și dacă acest lucru va fi un câștig pentru el și pentru țara asta… (…) N-am făcut nimic dacă aplicăm o taxă mărită fermierilor mijlocii sau mari. Noi avem interesul să-i scoatem din agricultură pe agricultorii subzistență, pe cei care sunt mici. Sigur, lor nu le va conveni această măsură. Aici vorbim de o decizie pe termen lung și despre una cu efecte benefice. De fapt, aici vorbim despre faptul că, în prezent, în agricultura românească sunt strânse resurse și de forțe de muncă, și de capital, care trebuie eliberate și duse înspre alte sectoare, cum sunt mica industrie sau serviciile. Toate schimbările sunt neplăcute la început. Omul, prin natura lui, se opune schimbării. Dar nici nu putem sta încremeniți într-un proiect pentru ca, apoi, peste 20 de ani să discutăm cum, iată… de 20 de ani discutăm despre agricultura de subzistență.

Grija domnului Lazea de-a le face altora bine cu de-a sila ar fi sublimă dacă n-ar fi ineptă. De agricultură de subzistenţă discutăm de sute de ani, dar cauza dezastrului de azi datează de şase decenii, când părinţii ideologici ai “decidentului” au tras tot concluzia că trebuie “mai mult băţ”. Şi ei aveau halucinaţia exploataţiilor mari, eficiente, impuse împotriva unei “prostimi” care o să vadă ea ce bine va fi. Previzibil, planurile au eşuat, şi tot previzibil se găseşte cineva care să nu fi învăţat nimic din asta. De ce au eşuat? Pentru că – tot previzibil – prostănacii plecaţi de la coada vacii şi ajunşi “decidenţi” au făcut mai toate erorile de judecată posibile. Una din ele este să confunzi cauza cu efectul şi să încerci să elimini efectul sperând că astfel va dispărea cauza. Mai exact: exploataţiile mici din România sunt date de faptul că populaţia ocupată în agricultură era (şi este) numeroasă. Comasarea forţată nu reduce populaţia ocupată în agricultură, iar presupusul câştig de eficienţă este spulberat rapid de managementul prost, furturi şi dezinteres. Aşa s-a întâmplat cu fermele comuniste, unde ajunseseră să muncească elevii şi soldaţii. Este acum altă situaţie? Da şi nu! Ferma medie din România are 3,5 hectare. În logica culturii de câmp, fermierul are următoarele opţiuni: - Fie o dă în arendă şi ia maximum o tonă de grâu la hectar – deci în total vreo 700 de euro - Fie o lucrează singur şi scoate 3 – 4 tone din care trebuie să plătească cheltuieli – ajungând la final la un profit de cel mult 1000 de euro. - Fie, după logica lui Valentin Lazea, de frica băţului vinde terenul cu 5000-7000 de euro, din care îşi ia o dubă să “vândă ziare” ţăranilor care şi-au vândut terenul ca să facă “materiale de construcţii”, probabil pentru ţăranii care şi-au vândut terenul ca să-şi facă casă. Cumpărătorul va putea obţine, din plusul de eficienţă, 5-6 tone la hectar. Deci fosta fermă de 3,5 hectare va produce o plusvaloare de 2000 de euro, faţă de 1000 cât făcea înainte. Un calcul irezistibil, nu? Ei bine, cei 1000 de euro în plus per exploataţie înseamnă pentru economie doar două miliarde de euro, adică nici 2% din PIB. Cu ce cost? Unu-două milioane de foşti fermieri care după ce eşuează în recomandările de carieră ale d-lui Lazea îşi iau câmpii şi se duc în Vest (oricum, mulţi s-au dus deja). Varianta cealaltă este ca “decidenţii” să-şi extragă propriul nas din propriul anus, să ia puţin contact cu realitatea şi să gândească soluţii pentru oameni, nu pentru “ţară”. Exploataţiile mari, mecanizate, se potrivesc ţărilor care au făcut revoluţia industrială la timp şi unde populaţia ocupată în agricultură e oricum mică. Dar chiar şi acolo se poate face agricultură profitabilă chiar şi pe un singur hectar – SUA este cel mai bun exemplu: acolo fermele enorme şi cele minuscule reuşesc să co-existe bine-mersi. Exploataţia medie în ţări ca Grecia sau Cipru este la fel de mică ca în România (iar în Ungaria, Polonia şi chiar Italia nu e cu mult peste) şi nimeni nu îndrăzneşte să pună “băţul” fascistoid pe proprietari. Iar populaţia rurală din Irlanda este de aproape 40%, fără ca acest lucru să împiedice ţara să stea bine-mersi în top 5 al bunăstării europene, chiar şi după criză. Impozitarea uniformă, care să stimuleze lucrul pământului şi nu abandonul, poate fi de înţeles până la un punct. Însă taxarea discriminatorie a suprafeţelor mici este ineptă, abuzivă şi antieconomică. Agricultura pe suprafaţă mică – legume, fructe, animale mici etc. este mult mai intensivă în muncă dar aduce şi valoare adăugată substanţial mai mare. Atât pentru proprietar cât şi pentru ţară. Agrointel a arătat că un profit de 8000 de euro pe hectar (deci peste 2000 euro pe lună de pe o fermă de 3,5 hectare) este perfect posibil. Iar un venit de 1000 de euro pe lună poate fi de-a dreptul banal. Pentru economie ar fi – teoretic – vreo 20 de miliarde de euro pe an, adică de 10 ori mai mult decât scosese colhoznicul (o fi de mirare că tot la o zecime din standardul vestic a rămas economia comunistă?). Condiţia este ca statul să-şi facă treaba sa de stat în loc să caute soluţii de-a sacrifica individul pentru bunăstarea colectivă: 1. Să facă ordine în cadastru şi să limpezească regimul proprietăţii – că nimeni nu face investiţii pe un teren juridic-dubios. 2. Să apere proprietatea de hoţi sau măcar să-i dea proprietarului dreptul s-o facă singur, pentru că nimeni n-are chef să muncească ziua doar ca să fie furat noaptea. 3. Să nu mai acuze fermierii de “evaziune” ci să le explice limpede că în realitate, pe lege, nu prea datorează impozite. 4. Să trateze proprietarii ca şi cum le-ar fi patroni, nu de parcă ar fi vite cărora trebuie să le faci bine cu forţa. 5. Să le dea câte un şut în dos “decidenţilor” care o iau pe arătură.

În multe zone ale României, viaţa continuă aproape neschimbată de secole. Ţăranii îşi cultivă micile parcele cu unelte depăşite, după reguli străvechi, în timp ce găinile, porcii şi copiii nesupravegheaţi aleargă prin praful uliţelor neasfaltate şi prin pădurile din împrejurimi, scrie The Guardian.

Chiar dacă ţăranii români practică, de cele mai multe ori, agricultura de subzistenţă şi le este refuzat accesul la fondurile europene, atât executivul de la Bucureşti, cât şi oficialii de la Bruxelles refuză să recunoască faptul că este vorba despre oameni care sprijină economia, comentează jurnaliştii britanici.

Modelul care funcţionează în alte ţări nu se poate aplica în România. Deşi au existat valuri de migrare către oraşe sau încercări de urbanizare, 30% din populaţia României trăieşte în continuare de pe urma fermelor de subzistenţă şi semi-subzistenţă. Conform The Guardian, tocmai aceştia sunt cei care sprijină economia ţării şi cei care păstrează vii cultura şi diversitatea, deşi acest aspect trece neobservat de guvern şi de cei care elaborează politicile la Bruxelles.

În prezent, peste 50% din subvenţiile de şase miliarde de euro alocate României ajung la unu la sută dintre ferme, asta în timp ce 70% dintre ferme sunt considerate neeligibile pentru orice fel de ajutor european. De vină pentru acest lucru ar fi politica agriculturală comună a Uniunii Europene, consideră jurnaliştii britanici.

Dar micii agricultori români întâmpină şi alte dificultăţi. Sunt obligaţi să cumpere în fiecare an seminţe de la companiile multinaţionale iar atunci când ajung cu produsele la comercializare nu pot face faţă competiţiei venite din partea supermarketurilor, care aduc fructe şi legume în special din import.

Deşi nu îşi permit să cultive suprafeţe mari, chiar şi după recoltă, se găsesc în situaţia în care nu îşi pot vinde producţia la un preţ care să le acopere cheltuielile.

Pentru a putea să satisfacă necesităţile populaţiei şi pentru a putea fi competitivă pe plan internaţional pe piaţa alimentară, România trebuie să privească altfel micii fermieri şi să îi considere piese importante într-un angrenaj care să aducă un viitor mai prosper. Forţele ar trebui concentrate pe fondurile de dezvoltare rurală şi pentru dezvoltarea unei agriculturi sustenabile.

Sfatul oferit de britanici oficialilor români este schimbarea percepţiei cu privire la această categorie socială. Mai exact, să fie consideraţi drept piatra de temelie pe care ţara şi-ar putea clădi viitorul, şi nu ca pe o problemă care trebuie rezolvată